Am ales si noi in acest sfarsit de saptamana:pom, arbore sau copac?

”Ştii”, a spus el (Pr. Amfilohie de pe insula Patmos,1970), ”că Dumnezeu ne-a mai dat încă o poruncă, dar care nu este consemnată în Scriptură? Este porunca: Iubiţi copacii”. Cel care nu iubeşte copacii, credea el, nu-l iubeşte pe Dumnezeu. ”Atunci când plantezi un copac, plantezi nădejde, plantezi pace, plantezi iubire, şi vei primi binecuvântarea lui Dumnezeu”.

I. Sâmbătă dimineaţă, 9 noiembrie 2019, ne-am adunat 32 de voluntari Neamunit România, într-o călduroasă zi de toamnă, pentru a planta puieţi de sălcioară şi salcâm, în comuna Şotânga, jud. Dâmboviţa împreună cu organizatorii Plantăm fapte bune în România.

Ne-am alăturat proiectului de a planta cât mai des câteva mii de puieți de sălcioară pentru a crea o barieră de gard viu menit să ţină animalele departe de restul plantaţiei, precum şi 2000 de puieţi de salcâm.

Terenul pe care am plantat puieţii nu avea vegetaţie forestieră și, înainte să ajungem acolo fusese un mic deluşor pe care îl nivelaseră între timp astfel că procesul de plantat s-a desfășurat rapid: unii am măsurat distanțele între picheți, alții ne-am ”înarmat” cu lopeţi sau târnăcoape şi am săpat rapid gropi iar alţii am pus puieţii în ele şi am nivelat pământul peste rădăcini.

Treaba a mers rapid şi la ora 13:00 eram gata să servim masă pe care o pregătiseră organizatorii. Nu a lipsit nici desertul, o plăcintă cu mere de ţinut minte!

II. Tot sâmbătă, 13 Fii ai României se aflau la un pas de Sfântul Munte Athos, lângă Grădina Maicii Domnului.

III. A doua zi, duminică, la sediul Neamunit din Bucureşti, s-a desfăşurat un atelier de pictat icoane pe sticlă dedicat celor mici.

Mulţumim tuturor pentru entuziasm!

Noi am ales să fim. Întru dăinuire.

#FAR #FiiaiRomâniei #NEAMUNIT
#RomâniaAltfel #RomâniaRespiră #RămânRomân
#România