Activitate
Cine suntem?

Fii ai României s-a alăturat inițiativei Grupului „NOI” care printr-un frumos text afișat în fața Catedralei Neamului Românesc

Astăzi în București și Cluj #NEAMUNIT, prin Fii ai României, s-a alăturat inițiativei Grupului "NOI" care printr-un frumos text afișat în fața Catedralei Neamului Românesc au dorit să transmită fraților din toată țara, clerului, dar și autorităților în drept un mesaj de solidaritate și unitate în credință. Aceștia au făcut și un scurt comunicat pe

Pom, arbore sau copac?

Am ales si noi in acest sfarsit de saptamana:pom, arbore sau copac? ”Ştii”, a spus el (Pr. Amfilohie de pe insula Patmos,1970), ”că Dumnezeu ne-a mai dat încă o poruncă, dar care nu este consemnată în Scriptură? Este porunca: Iubiţi copacii”. Cel care nu iubeşte copacii, credea el, nu-l iubeşte pe Dumnezeu. ”Atunci când plantezi

Daruri de Sfantul Nicolae

Daruri de Sfântul Nicolae Cu pași repezi, se apropie anotimpul Bucuriei. Prilej bun de a reflecta la cuvintele: "Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale." (Luca, 12, 13-21), extrase din pilda de astăzi, a bogatului căruia i-a rodit țarina. Așadar, ca și anul trecut, pregătim o acțiune

Maria, Regina Romaniei

Maria, Regina Romaniei   La 100 de ani de la incheierea Razboiului de Intregire Nationala(1919), a fost lansat in sfarsit si primul film despre Regina Maria a Romanilor. Filmul, pe care vi-l recomandam cu caldura, ruleaza in cinematografe deja din 8 Noiembrie, si se concentreaza pe activititatea diplomatica a Reginei Maria din timpul Conferintei de

Viata Sfantului Nectarie de la Eghina

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Părinţi săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte

Go to Top