DESPRE NOI

FII AI ROMÂNIEI

Despre noi

Adunați în jurul unor valori comune: dragostea de țară, credința și respectul față de jertfa înaintașilor noștri, față de martirii închisorilor comuniste și față de întreaga noastră istorie națională, ne-am unit.

Cine suntem?

Un grup de prieteni întru același crez, ce trăim dorința de a face ceva pentru țara și semenii noștri, spre cinstirea celor care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea neamului.

Astfel, animați de credință și respirând avântul unui nou început, unii ne-am întors din țările unde eram stabiliți (pentru că majoritatea dintre noi ne-am cunoscut prin intermediul internetului), alții am refuzat să ne părăsim țara, și am pornit-o pe acest Drum pe care, iată, după mai bine de 10 ani, încă ne aflăm și mergem demni, cu aceeași credință în redeșteptarea conștiinței neamului nostru.

Am ales să punem umărul la schimbarea în bine a României, atât cât stă în puterea unui grup de tineri motivați și de spusele marelui inventator român Iustin Capră – “Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic“.

Am început cu acțiuni mici de ajutorare a copiilor orfani și a familiilor fără posibilități, pentru noi FAMILIA fiind centrul existențial al Neamului Românesc.
Apoi, deloc întâmplător, aveam să-l cunoaștem pe cel numit “Duhovnicul românilor”, Părintele Justin, care ne-a și trasat coordonatele a ceea ce avea să devină, ASOCIAȚIA NEAMUNIT.

Ce este NEAMUNIT?

Cu binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu și îndrumați de alți duhovnici și oameni de valoare cu care am interacționat în această ascensiune, am clădit împreună ceea ce numim noi “O STARE DE SPIRIT”, pentru că NEAMUNIT, mai întâi, aceasta este: O STARE DE SPIRIT.
Într-un moment când Românii sunt mai dezbinați ca niciodată, noi îndrăznim să ne unim, îndrăznim să vă chemăm alături de noi, pentru a deveni ceea ce strămoșii noștri ne-au lăsat ca legământ: unitate, unire, adică: un Neam Unit!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Cele 8 Principii de bază ale NEAMUNIT:

UNITATE: Pentru a face față tuturor încercărilor și a reuși în ridicarea României, este nevoie în primul rând de păstrarea și întărirea unității și a solidarității naționale.

MEMORIE: Pentru a ne păstra și întări identitatea națională, este fundamental să ne amintim istoria, voievozii, sfinții, eroii și martirii noștri din toate vremurile și locurile.

TRADIȚIE: Pentru că avem datoria morală de a redescoperi și promova tradițiile strămoșești, parte a identității naționale, și de a le transmite neîntinate către generațiile viitoare.

MORALITATE: Promovarea moralității bazate pe învățătura creștină în societate este calea pentru a redobândi o piramidă a valorilor autentice și un set de principii fundamentale pentru regenerarea fibrei naționale.

SOLIDARITATE: Dacă ne simțim români, este firesc să avem solidaritate națională, socială și civică și să fim implicați în acțiuni de ajutorare a concetățenilor noștri din categorii defavorizate sau aflați în dificultate.

DEMNITATE: Pentru a fi respectați în lume și a ne respecta noi înșine, este nevoie de modele de demnitate și verticalitate atât la nivelul conducătorilor, cât și al românilor de rând, care să redea speranța într-un viitor mai bun în România.

REGENERARE: După 45 de ani de comunism distructiv și mulți ani de rătăcire în tranziție, este nevoie de o regenerare a elitelor și a modelelor, plecând de la o Educație bine făcută, care să ducă la reconstrucția morală și materială a neamului și a țării.

DRAGOSTE: Cea mai puternică formă de legătură dintre oameni, care este esențială pentru existența, unitatea și renașterea României, este dragostea: pentru semeni, pentru neam, pentru țară, pentru tot ce este românesc și pentru Dumnezeu, cel mai puternic numitor comun.

HAI CU NOI!

PORUNCA VREMII: UN NEAM UNIT

Cu ce ne ocupăm?

DE CE NE-AM UNIT?

Manifest

CONTRAOFENSIVA ROMÂNIEI PROFUNDE