Activitate
Cine suntem?

Daruri de Sfantul Nicolae

Daruri de Sfântul Nicolae Cu pași repezi, se apropie anotimpul Bucuriei. Prilej bun de a reflecta la cuvintele: "Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale." (Luca, 12, 13-21), extrase din pilda de astăzi, a bogatului căruia i-a rodit țarina. Așadar, ca și anul trecut, pregătim o acțiune

Familia din Ghermanesti

Weekendul trecut, 9-10 noiembrie, voluntarii Neamunit au ajuns în județul Vaslui, să însenineze chipurile unor copii, aparținând unor familii necăjite. Prima oprire a fost în satul Ghermănești, la familia cu 5 copii, cei pentru care am demarat campania umanitară. Cu nespusă bucurie, aceștia au primit produsele vestimentare, încălțămintea, rechizitele și produsele de igienă strânse cu

Viata Sfantului Nectarie de la Eghina

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Părinţi săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte

Comunicat de presa NEAMUNIT catre CONSILIUL NATIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITATII

Comunicat de presa NEAMUNIT catre CONSILIUL NATIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITATII   Asociatia Neamunit a solicitat printr-o scrisoare deschisa Colegiului C.N.S.A.S. demiterea celor doi cercetatori - Mihai Demetriade și Mădălin Hodor, care au ponegrit memoria victimelor cumplitului experiment comunist de la Pitesti, au negat adevarul istoric din reavointa, si au incercat sa reabiliteze tezele Securitatii

Go to Top