Activitate
Cine suntem?
Taberele „Fii ai României”2022-10-20T23:50:29+03:00

Project Description

TABERELE

DE MUNCĂ ȘI EDUCAȚIE
„FII AI ROMÂNIEI”

„Vă îndemn să luptați pentru credința dată Sfinților”

Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire.

Noi nu admirăm neamul nostru, nici nu căutăm să-l înţelegem şi să-l studiem în virtutea nu ştiu cărui principiu scornit de mintea omenească.
Noi îl iubim. Aşa cum e. Aşa cum îşi iubeşte copilul părinţii lui.
Şi nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nicio mamă din lume nu şi-ar schimba copilul ei.

Fragment din Testamentul Grupului Carpatin-Făgărășean
Alătură-te!

Dar și dintre români mulți au fost eroi, martiri, ori sfinți… dar nu s-au căutat…
Așa că am plecat pe urmele lor, să-i aflăm!

A păși prin locurile prin care odată au pășit aceia în care, de-a lungul veacurilor, s-a adunat întreaga simțire românească, cu toate durerile și bucuriile ei, nu este lucru puțin. Mai cu seamă cunosc acest lucru voluntarii Asociației NEAMUNIT care au participat la Taberele Naționale, nu doar în căutarea năzuințelor celor dinainte, ci și în clădirea celor ce vor să vină, prin cinstirea eroilor noștri, prin promovarea valorilor noaste identitare, a tradiției, a cultului familiei și prin întruchiparea naționalismului și a -ROMÂNULUI-.

Tinerii noștri vor crea și vor sădi în inima nației năzuințele către viitorul de mâine, arzând ca un foc de neoprit, asemenea unui Rug Aprins, cu încrederea că la nevoie, „se vor sui pe Cruce de bunăvoie și vor lupta de la înălțimea ei, fără a spune nimic”.

Familiile, având rodul lor – copiii – alături de ei, vor sădi în aceștia, în timp, dragostea de Neam, Țară și Dumnezeu!

Căci ni s-a spus:

„Dacă vreţi să știţi datoria voastră cea dintâi, am să vi-o spun. Este să iubiţi cu foc, copii, pământul acesta. Într’ însul dorm și vor dormi mereu toate amintirile voastre; sărutaţi cu drag ţărâna lui, călcaţi încet, încetișor pe dânsa. Dedesubt sunt oase scumpe și sânge mult. Fiecare os, fiecare picătura de sânge vor spune inimii voastre povestea de durere și de vitejie, povestea neamului vostru; povestea unui neam de eroi.

Și tot de acolo veţi înţelege că pământul acesta a fost al vostru, că vouă vi se cuvine, că trebuie ori să vi-l luaţi, ori să muriţi până la cel din urmă.”

Ce reprezintă această pagină?

Dacă veți căuta aici lămuriri legat de cine suntem ori ce am însemnat ca grup de-a lungul timpului, nu le veți găsi.

 

Ci veți găsi ceva mai mult: bucăți din sufletele noastre, răsădite în trupul țării cu toată dragostea pe care i-o purtăm, așa cum am înțeles-o și trăit-o noi, Fii ai României.

Taberele naționale

Go to Top