De duşmani mânce-i amarul!”
Pe 17 septembrie 1944, avea să înceapă la doar 28 de kilometri de Târgu Mureș, la Oarba de Mureș, bătălia din campania de eliberare a Ardealului care urma să fie supranumită ca și „Katyn-ul românesc”. Până pe 6 octombrie, Armata Română avea să sufere una dintre cele mai mari tragedii din istoria ei.
În urma ordinului comandantului sovietic din fruntea Armatei a 4-a Română de a ataca, Diviziile 9 și 11 Infanterie române din Corpul 6 de armată au fost masacrate pe o linie de front de numai 400 de metri. Remarcabil este momentul descris de un supraviețuitor al masacrului, în care generalul Ion Dumitru, obligat să comande atacul, mărturisește cu lacrimi în ochi: „Uite, în noaptea asta trebuie să trimit la moarte atâţia băieţi. Şi fără efect..”
În acele zile, tot sângele din roșul tricolorului s-a coborât în apele Mureșului, iar din pământul văii acestuia, până la cotele 463 și 495 ale dealului Sângeorgiu, gemea destinul întregului neam. Redăm măturia sergentului-major Nicolae Marin, din cadrul Batalionului 2 Infanterie din Regimentul 40: „Priveam, de acolo de sus, frumoasa vale, care în acele zile devenise Valea Plângerii unui neam întreg. Am văzut cum curgea, şerpuind, apa înroșită, cum pluteau pe ea corpurile ostașilor. Parcă şi sălciile pletoase care se aplecau pe ambele părți ale Mureșului și-l prindeau în brațe, plângeau şi ele de atâta jale.”
Amintim ca un îndemn un fragment din Ordinul de zi nr. 11 pe Divizie, din 2 octombrie, dat de generalul Constantin Ionașcu:
Înainte pentru neam și țară. Drepturile noastre sunt izvorâte din sacrificiile noastre! Înainte!”
