Mihai i-a iubit si i-a cautat toata viata pe eroii si martirii nostri discreti si nestiuti, cei care au patimit în inchisorile comuniste ani grei, fara a-si pierde credinta si demnitatea. Unul dintre acestia este si Demostene Andronescu – poet si marturisitor al temnitelor comuniste, un om de care Mihai a fost apropiat, si pe care l-a repectat si l-a iubit. Cand ma gandeam azi la înmormantare la Serafim, mi-a venit în gand o poezie de-a lui Demostene Andronescu, care cred ca îl caracteriza: „Unde-s nebunii”:

„Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
E, Doamne, lumea plină de cuminţi,
E plin pămîntul de martiri şi sfinţi
Atinşi de filoxera-nţelepciunii.

Tăcută-i gloata de-nţelepţi ca sfinxul
În faţa lumii şi-a nemărginirii
Şi-ascultător de rînduiala firii,
Cu un plăvan în jug trudeşte insul.

Scîncesc cuminţii-n chingile durerii
Şi, sîngerînd din răni adînci blîndeţe,
Lîngă neveste mor de bătrîneţe,
Necutezînd să tragă spada vrerii.

Boleşte omenirea ca o juncă
Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sînge;
S-a-mpotmolit istoria şi plînge,
Cu prora-nfiptă într-un colţ de stîncă.

Nu se mai nasc nebuni care s-o mîne
Cu bîta de la spate, ca pe-o vită,
Acestui veac să-i pună dinamită
Şi evu-nţelepciunii să-l dărîme.

O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoţii?
E lumea plină de-alde Sancho Panza
Ce nu-ndrăznesc să mînuiască lanza,
Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.

Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii
Să tragă spada şi să taie nodul?
Tînjeşte după glorie norodul
Şi nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii…

Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,
S-o răvăşească şi să o răstoarne,
Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne
Şi-acestui veac să-i surpe temelia!”

Mihai a fost unul dintre putinii Don Quijoti ai vremurilor noastre.
Al doilea: Este un mesaj lansat de el în online nu cu multa vreme în urma, care reprezenta filosofia lui de viata crestina, dar si un fel de testament si îndemn duhovnicesc catre toti cei care l-au cunoscut si au tinut la el.

“Să iubești, fără să fii iubit. Să slujești, fără să fii prețuit.
Să dăruiești fără să ți se mulțumească. Să te jertfești și fără să ți se recunoască.
Să ierți, fără să fii iertat. Să-l susții pe cel care te-a lepădat.
Să rămâi liniștit, deși ești nedreptățit. Să crezi, deși nu vezi față în față.
Să crezi, deși nu ești pe deplin lămurit. Să investești, cladind fără speranțe.
Să taci, pentru a nu face rău aproapelui. Să vorbești de dragul adevărului.
Să te jertfești pentru dreptate. Să înduri, fără să murmuri, fără să cartesti.
Totul să-ți aparțină, dar tu de toate bucuros să te lipsești. Luptă-te, suflete, că să primești acest har!”

Mesajul acesta izvoraste din sfaturile duhovnicesti primite de la parintele Iustin Pârvu, marele duhovnic si marturisitor al închisorilor, pe care Serafim l-a cunoscut si l-a iubit nespus de mult.