Acum câteva zile am primit binecuvântarea Părintelui Valerian, starețul Mănăstirii Sfântul Filimon.
Se spune că în drumul pe care fiecare se găsește mergând, la deschiderea mai multor cărări, alegerea unei căi nu se află în lunga raționare, ori în părerea celor care din frica urcării pe noi trepte necunoscute, se opresc în loc. Căci oprirea în loc înseamnă moarte.
Alegerea se află în simțire, iar simțirea se află în durerea bătăturilor câștigate în greutatea drumului. În coaja copacului care spune povestea celor ce au fost. În cântecul clopotului și al lemnului. În coborâșuri, dar în suișurile chiar mai înalte. În povața adierii vântului și a trecătorului, câștigată prin aplecarea genunchilor și împreunarea mâinilor. În nădejdea dată de ridicarea frunții.
Pășim! Nu știm unde ne vor purta cărările și alegerile. Dar știm unde vrem să ajungem!
Iar la finalul cărărilor, aflăm ceea ce știam de fapt: că moartea nu mai există. Curajul alegerii n-a fost pierdere. Ci Înviere.
O oază de pace, izvor de așezare duhovnicească, Mânăstirea, cu noul hram Sfântul Filimon, cunoscută deja ca „Mănăstirea actorilor”, ne-a primit și întărit in toate cele de folos.
La fiecare vizită, ne simțim binecuvântați și suntem cuprinși de o bucurie supraomenească pentru a ne vedea cu părintele Valerian Pâslaru.
Chiar dacă vremurile pot crea deznădejde, iar despre părintele atât de apropiat sufletelor noastre și despre mănăstirea pe care acesta a înălțat-o se pot spune multe, preferăm să spunem doar atât: ne vom găsi mereu în acest loc izvorul prin care putem dobândi ridicarea frunții și povățuirea cea bună.
Slavă Domnului pentru toate!
