Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.” – Sf. Prooroc David

Suntem deja la jumătatea Postului Mare, în duminica Sfintei Cruci, și nădăjduim și anul acesta, la fel ca în anii trecuți, să ajutăm câteva familii nevoiașe cu un coș de alimente de bază.
Cu toții am constatat scumpirile la produsele de bază și am văzut cum acestea ne-au afectat bugetul personal, însă cu atât mai afectate sunt familiile defavorizate.
Neamunit vine cu un îndemn la milostenie și vă propune să vă alăturați demersului nostru și să le întindem o mână de ajutor, să le fim un sprijin cât de mic în aceste vremuri tot mai încercate.

Alimentele donate să fie neperisabile, câteva sugestii de cumpărături ar fi: paste, suc de roșii, conserve de ciuperci, muraturi, mazare, linte, conserve de carne, orez, ulei, malai, linte, fasole, zahăr etc.
De asemenea, vom colecta și produse de întreținere corporală pentru întreaga familie, iar pentru copii, jucării, rechizite și dulciuri.

Pentru cei care doresc sa ne sprijine cu fonduri bănești o pot face în contul Asociației Neamunit:
RO81CECEB31830RON3667408
CEC Bank, cu mențiunea „colectă alimente Paști”.
Menționăm că acești bani ne vor ajuta cu logistica și completarea coșului cu alimente ușor perisabile (cozonaci, lapte și ouă), pe care le vom achiziționa înaintea livrării.

Telefonul la care ne puteți contacta +40757682468, pentru colectă și stabilirea detaliilor în vederea livrării la sediul nostru din Str. Poterași nr. 15, sector 4, București.
Persoana de contact este Andreea Iacob, colega noastră, care vă va răspunde cu mare drag la toate întrebările dvs.

#înmulțimzâmbete